Un poet roman, celebru la Roma, a primit într-o zi ordin să plece la marginea lumii cunoscute.

Marginea aceea era orașul nostru.

Poetul se numea Publius Ovidius Naso. Noi îi spunem Ovidiu. Orașul era Tomis, Constanța de azi.

Cum s-a ajuns aici?

Ovidiu s-a născut în anul 43 înainte de Hristos, la Sulmona, în Italia. A ajuns unul dintre cei mai citiți poeți ai Romei. A scris „Metamorfozele” și „Arta iubirii”.

În anul 8 după Hristos, împăratul Augustus l-a trimis departe de Roma, la Tomis, pe țărmul Mării Negre.

Nu era un exil complet. Era o „relegare”: poetul nu era scos în afara legii, dar nu avea voie să se întoarcă.

De ce? Nici azi nu se știe sigur. Ovidiu însuși a scris că l-au pierdut „un poem și o greșeală”. Mulți cercetători cred că poemul era „Arta iubirii”, care nu se potrivea cu morala strictă a împăratului.

La Tomis, Ovidiu a continuat să scrie. Așa s-au născut „Tristele”, în cinci cărți, și „Scrisorile din Pont”, numite la noi „Ponticele”, în patru cărți.

Sunt scrisori în versuri către soția lui, către prieteni și către împărat. Cerea iertare și voia acasă. Iertarea n-a mai venit.

Ovidiu a murit la Tomis, în anul 17 sau 18 după Hristos. Mormântul lui nu a fost găsit nici până azi.

După aproape 1.900 de ani, orașul i-a ridicat o statuie. A făcut-o sculptorul italian Ettore Ferrari, iar în august 1887 a fost dezvelită în piața care azi îi poartă numele: Piața Ovidiu.

Poetul stă în togă, cu capul aplecat, sprijinit în mâna dreaptă.

Statuia a trecut și prin Primul Război Mondial. În toamna lui 1916, soldați bulgari au dat-o jos de pe soclu. Ofițerii germani au poruncit apoi să fie pusă la loc.

În 1925, o statuie identică a fost ridicată la Sulmona, orașul natal al poetului. Constanța și Sulmona sunt astăzi orașe înfrățite.

Așa se face că un roman care și-a plâns exilul în versuri a ajuns, în timp, simbolul Constanței.

---

Voi v-ați făcut vreodată o poză lângă statuia lui Ovidiu? Ce vi se povestea acasă despre poetul de pe soclu? Scrieți-mi mai jos, în comentarii.