Avea 19 ani și abia plecase la Paris să studieze Medicina. Atunci i-au spus medicii ce boală are. Următorii zece ani i-a trăit mai mult întins, prin sanatorii, prins în corsete de ghips.

Pe el îl chema Max Blecher. Din pat, a scris unele dintre cele mai originale cărți ale literaturii române.

Cum s-a ajuns aici?

S-a născut la 8 septembrie 1909, la Botoșani, și a crescut la Roman. Tatăl lui avea un magazin de porțelanuri pe strada Ștefan cel Mare.

După bacalaureat, în 1928, a plecat la Paris. Acolo a aflat că are morbul lui Pott, adică tuberculoză a coloanei vertebrale. Pe atunci, boala nu avea leac. A urmat un lung drum prin sanatorii. Întâi la Berck-sur-Mer, în Franța, apoi la Leysin, în Elveția, și la Techirghiol, la noi.

Nu s-a lăsat învins. Scria culcat. Purta corespondență cu scriitori din țară și din străinătate. Prieteni precum Geo Bogza și Mihail Sebastian veneau să-l vadă.

În 1934 i-a apărut volumul de poezii „Corp transparent”. În 1936, romanul „Întâmplări în irealitatea imediată”. În 1937, „Inimi cicatrizate”, despre viața dintr-un sanatoriu.

Trei cărți în patru ani, scrise de un om care abia se mai putea mișca.

Ultimii ani i-a petrecut la Roman, imobilizat la pat. A murit acolo pe 31 mai 1938, la doar 28 de ani. A lăsat în urmă și un jurnal de sanatoriu, „Vizuina luminată”. Acesta a fost publicat integral abia în 1971.

Azi, cărțile lui se citesc în engleză, franceză, germană, spaniolă și cehă. În 2009, orașul Roman l-a declarat cetățean de onoare.

Totul a fost scris dintr-un pat de bolnav.

---

Voi ați citit ceva de Max Blecher? Știați că un asemenea scriitor a trăit la Roman? Scrieți-mi mai jos, în comentarii.

Surse și lecturi: M. Blecher, Corp transparent (1934), Întâmplări în irealitatea imediată (1936), Inimi cicatrizate (1937), Vizuina luminată (ediție integrală, 1971).