Povești adevărate din istoria noastră

Dinu Lipatti și ultimul recital de la Besançon


Imagine-copertă pentru povestea pianistului Dinu Lipatti

În dimineața concertului avea febră mare și dureri. Voia să anuleze tot. Apoi a aflat că sala era plină. Pianistul a ales să cânte. Pe scenă a urcat sprijinit de alții.

Pe el îl chema Dinu Lipatti. Era 16 septembrie 1950, la Besançon, în Franța.

Cum s-a ajuns aici?

S-a născut în 1917, la București. Tatăl lui era diplomat și violonist amator, iar mama, pianistă. Nașul lui a fost George Enescu. A ajuns unul dintre cei mai apreciați pianiști ai Europei. S-a stabilit în Elveția, la Geneva, unde a predat la Conservator.

În 1947, medicii i-au pus diagnosticul: boala Hodgkin, un cancer al sistemului limfatic. Pe atunci, boala nu avea vindecare.

A rărit concertele, dar n-a renunțat la muzică. Muzicieni celebri, între ei Yehudi Menuhin și Igor Stravinski, l-au ajutat să primească din America un tratament nou: cortizonul. Tratamentul i-a mai dat câteva luni de putere. În iulie 1950, la Geneva, a înregistrat lucrări de Bach, Mozart și Chopin.

Apoi a venit seara de la Besançon.

A cântat Bach, Mozart, Schubert și valsurile lui Chopin. În program erau 14 valsuri. A reușit să cânte 13. Pe ultimul nu l-a mai putut cânta. În locul lui, a încheiat cu un coral de Bach: „Iisus rămâne bucuria mea”.

Fotografie alb-negru: Dinu Lipatti la pian, în timpul ultimului său recital, la Besançon, în 1950
Dinu Lipatti la ultimul lui recital, Besançon, septembrie 1950. Foto: Meusy, Besançon, domeniu public, via Wikimedia Commons

A fost ultimul lui recital.

Dinu Lipatti a murit pe 2 decembrie 1950, la Chêne-Bourg, lângă Geneva, la numai 33 de ani. Este înmormântat acolo, alături de soția lui, Madeleine.

Fotografie alb-negru: Dinu Lipatti zâmbind, alături de soția lui, Madeleine
Dinu și Madeleine Lipatti, la Besançon, în 1950. Domeniu public, via Wikimedia Commons

Înregistrările din ultimul lui an de viață se ascultă și azi în toată lumea. Filarmonica de Stat din Satu Mare îi poartă numele.


Voi ați ascultat vreodată o înregistrare cu Dinu Lipatti? Ce muzică vă aduce liniște în zilele grele? Scrieți-mi mai jos, în comentarii.

Surse și lecturi: Dragoș Tănăsescu, Grigore Bărgăuanu, Lipatti, Editura Muzicală; Dinu Lipatti, The Last Recital (Besançon, 16 septembrie 1950), înregistrare EMI.

Povestea de dinainte
Povestea următoare

Poți comenta fără cont. Scrii comentariul, apoi doar numele și adresa de mail. Mailul nu apare nicăieri public.

Lasă un răspuns