Ciobanii de altădată știau să deosebească un lup de altul.
Lupul adevărat fuge de foc. Lupul adevărat se ține de haită.
Dar dacă vezi unul singur, mare cât un vițel, care se uită la tine ca un om, nu e lup. E pricolici.

Fișa ființei

• Alte nume: tricolici; prin unele locuri, vârcolac
• Unde: în toată țara, mai ales pe lângă păduri și stâne
• Îl vezi: noaptea, ca un lup singur, mare cât un vițel
• Te aperi cu: câinii stânei, focul aprins la târlă

Cine e

Pricoliciul e omul care umblă în chip de lup sau de câine. În unele sate se spunea că e un om rău, care după moarte se întoarce pe pământ ca fiară. În altele, că e un om viu, care noaptea își leapădă pielea de om și se face lup.

Prin unele locuri i se spune tricolici, prin altele vârcolac. Numele se amestecă, dar frica e aceeași.

Unde se spune că umblă

În toată țara, mai ales unde sunt păduri și stâne. Umblă noaptea, pe la marginea satelor, pe la târle și pe drumurile pustii.

Cum îl recunoști

E mai mare decât un lup obișnuit. Umblă singur. Nu fuge de om și nu se teme de câini. Ochii îi lucesc altfel, iar uneori se ridică pe picioarele din spate.

Cel mai sigur semn vine a doua zi. Dacă ai lovit fiara noaptea, rana o găsești dimineața pe un om din sat.

De ce te ferești și cum scapi

Pricoliciul atacă vitele, mai rar oamenii. Dar cine îl întâlnește noaptea pe drum poate să înnebunească de frică.

Ca să te ferești:

• nu umbla singur noaptea pe la hotare;
• ține câinii slobozi lângă stână și foc aprins la târlă;
• nu-i striga pe nume pe cei din sat bănuiți că sunt pricolici.

Se zice că odată…

Se zice că odată, la o stână din munte, ciobanii pierdeau în fiecare noapte câte o oaie. Câinii lătrau, dar nu se apropiau de nimic.

Cel mai tânăr dintre ciobani a rămas de pază, cu bâta în mână. Pe la miezul nopții a văzut-o: o fiară mare și cenușie, care sărea gardul târlei fără grabă, ca un om care intră în ograda lui.

Ciobanul a lovit-o cu bâta peste laba stângă. Fiara a urlat, dar n-a fugit. S-a întors și s-a uitat la el. Ciobanul a jurat apoi că ochii aceia îi cunoștea.

Fiara a sărit gardul și s-a pierdut în pădure.

Duminică, la biserică, un vecin de-al lor, om singuratic și ursuz, a venit cu mâna stângă legată în cârpe. A zis că a căzut de pe car.

Nimeni n-a zis nimic. Dar de atunci, la stână nu s-a mai pierdut nicio oaie.

Povestea e repovestită după credințele culese de T. Pamfile și M. Olinescu.

Știați că…?

Povestea omului care se face lup se găsește la multe popoare din Europa. Rana care trece de pe fiară pe om e unul dintre semnele ei cele mai vechi, întâlnit și în poveștile despre vârcolacii din Franța sau din Germania.

De povestit celor mici

Pricoliciul e un lup din povești care, de fapt, e un om fermecat. Ziua e om ca toți oamenii, noaptea se face lup și umblă prin pădure. Bunicii spuneau că de el te apără câinii stânei și focul aprins. Așa că ciobanii nu dormeau niciodată fără foc.

---

Ați auzit de pricolici la stânele din zona voastră? Ce se povestea despre lupii care „nu erau lupi”?

Surse: Tudor Pamfile, Mitologie românească: Dușmani și prieteni ai omului, 1916; Marcel Olinescu, Mitologie românească, 1944; Ion Ghinoiu, Panteonul românesc, 2001.

Pricoliciul face parte din „Bestiarul lui Vodă”, o carte cu 30 de ființe din folclorul românesc, la care lucrez. Celelalte vin în curând.